Bianca and Daniël

BLOG

The farm

 

Daniel (23, Olanda) e squatter. Eu (Bianca 22, România) nu știu ce sunt. În vara anului 2013 ne-am decis să ne construim propria casă pe roți: 6m pe 2,5m (keet în olandeză). Inițial a fost din simplul motiv că, dacă alegi să locuiești prin squat-uri nu ai “siguranța zilei de mâine”: un an aici, trei zile acolo… Speculanții sau poliția te pot scoate oricând din casă; dar cu o casă pe roți, procesul de mutare este extrem de ușurat.

Am demolat vechea caravană în care locuiam și până la mijlocul lui octombrie, când noua caravană a putut fi utilizată, am dormit într-un cort. Asta s-a petrecut la o fermă monument istoric, unul din cele două squat-uri rămase în Breda. “De boerderij” (ferma) a fost “ocupată” cu 6 ani în urmă de către squatt-eri, care au curățat locul de seringi și animale moarte. WSG este o asociație de locuințe semi-privatizată (de când cu liberalizarea de locuințe sociale din 1993), în principal implicată în speculații cu monumente istorice și demolarea de locuințe sociale în favoarea a diverse proiecte de prestigiu; recent în atenția presei prin dispariția a 64 de milioane de euro din banii publici. Definiția mea de speculație ar fi: a poseda diverse proprietăți cu singurul scop de a le revinde într-un moment în care s-ar face cel mai mare profit, fără a se considera condiția proprietății în timp, efectele sociale, retragerea eficientă de pe piață a proprietăților respective, creșterea prețurilor… și în general distrugerea de clădiri monument în favoarea clădirilor noi, urâte, ieftine, moderne. Așadar, în opoziție cu planurile celor de la WSG de a lăsa ferma să se dărâme în timp (un an, 3, 10, 20), motivul pentru care cu 6 ani în urmă ferma a fost “ocupată” de squatteri a fost pentru a o menține într-o condiție bună, până când aceasta ar fi fost revândută, dărâmată și construită o saună în loc. Cum în ultimii ani squatting-ul a devenit din ce în ce mai puțin tolerat (în Breda, 36 în 2007, 2 în 2013), interdicțiile legale au crescut… autoritățile municipale din Breda si WSG au decis că e vremea ca și ferma să fie evacuată pe 1 decembrie 2013. După lungi dezbateri în legătură cu opțiunile de abordare a evacuării, opțiunile fiind “ne-ncăpățânăm să mergem în instanță, proceduri juridice întortocheate vs. cedăm, părăsim ferma, mergem mai departe”, am căzut de acord asupra celei din urmă.

Au urmat 2 luni de haos și stres. În Olanda este ilegal să locuiești într-o caravană; până și prezența unei caravane pe propriul teren nu este posibilă. Încet, a locui într-o casă pe roți a devenit o chestie tare complicată, deși rațiunea iți zice că este mai ecologic, practic și ieftin astfel. Pentru construcția “căsuței” am folosit trei categorii de materiale: lucruri care știm că sunt ușor de găsit în containere și pe care ne putem baza (paleți), lucruri pe care le găsim întâmplător pe stradă, lucruri pe care le cumpărăm (panouri solare). Acum asta ma face să mă gândesc că de fapt sunt două chestii pe care nu le înțeleg în Olanda: risipa și standardele. Casele portocalii sau gardurile roz din România nu mă mai deranjează vizual/mental. Acum le percep ca pe o simplă expresie a (prostului) gust și mă gâdilă pe creier să aflu că aici chiar se aspiră la o astfel de ”libertate”.

Vecinul nostru (de la fermă) a primit o amendă în valoare de 750 de Euro pentru că și-a lăsat tractorul pe câmp și pentru că duminica, oamenii care trec pe acolo cu bicicletele nu ar mai avea o priveliște așa frumoasă… Proastele obiceuri românești de a băga în buzunare zahărul și sarea de la restaurant, sunt și acestea puse într-o altă lumină, când aici te izbești de o risipă absurdă; o treime din mâncarea din supermarketuri ajunge la gunoi. Același principiu pentru materiale de construcție, haine, mobilier, electronice… atât de la companii, cât și de la persoane fizice. (A nu se înțelege că sunt pro sau anti România/Olanda. Strict, chestii legate de sistem, nu de cultură).

După ce am părăsit ferma, caravana noastră a ajuns pe un lot mic de pădure, unde am aranjat cu proprietarul (persoana fizică) că putem sta pe teren, atâta timp cât menținem locul și ne ocupăm de apicultură (anul aceasta am început să îngrijim și albine, avem trei stupi). La câteva zile după ce am ajuns acolo, proprietarul a primit însă o scrisoare de la municipalitate, care spunea că trebuie să părăsim locul imediat. Aici e practic inutil să deții un lot de pădure; este nevoie de permis pentru a folosi lămpi cu ulei, pentru a sta peste noapte, pentru a dormi într-un cort și evident este ilegal să locuiești într-o pădure, deși ea este a ta. Deci caravana a trebuit din nou mutată, ajungând la planul de rezervă, în Galder; unde este și în prezent, dar unde nu poate sta decât temporar. Momentan, suntem în căutarea unui loc unde putem termina de construit sistemele de electricitate și apă… iar din toamnă continuarea studiilor în Belgia.

 

Pepa: “Ne mutăm cu toții într-un sat în România și avem primar și tot…eu o să am o brutărie și un garaj de mașini.”
Daniel: “Eu vreau să țin albine și să fiu chimist.”
Pepa: “Da, sigur, vom fi departe de Olanda, avem nevoie de cineva să facă speed, LSD…”

"Elyse, îți plac covrigii?”

 

Acest articol a fost publicat in numarul 4 al gazetei Reforma in luna februarie, anul 2014, sub titlul 'Viata la squat'.